Hai să sprijinim comunitățile vulnerabile din Suceava

de Victoria Ioana Ciuhan
Adauga la favorite
3478
vizualizari
3,280 lei
din 3,000 lei
Suceava,
Comunitățile vulnerabile din județul Suceava au nevoie de sprijin pentru a putea depăși cu bine perioada crizei generate de noul coronavirus.
Initiator proiect
5 proiecte

În această perioadă, ca mai toată lumea, am încercat să văd cum pot ajuta acolo unde a lovit criza generată de virusul SARS-CoV-2.

Atenția mea s-a îndreptat inevitabil către comunitățile vulnerabile din județul Suceava. Pentru că este unul dintre cele mai sărace județe din țară, pentru că acolo m-am născut și am crescut, pentru că acolo sunt cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar acum întreg orașul Suceava și 8 comune se află în carantină totală. 

Așadar, după ce am aflat întâmplător de situația familiilor din cătunul Țâmpoceni, am decis să caut modalități prin care să îi sprijin cu cele necesare pentru a trece cu bine de această perioadă de criză.

Cătunul este unul dintre cele mai sărace zone din județ și din țară, unde zeci de familii trăiesc în locuințe improvizate, fără apă curentă, fără acces la educație, stigmatizate și cu prea puțin sprijin din partea statului. Țâmpoceni nu este înregistrat administrativ ca sat și nici nu se găsește pe Google Maps, însă pentru multe familii reprezintă acasă. Acolo, sărăcia e la ordinea zilei, dar în această perioadă de criză lipsurile sunt accentuate, iar familiile vulnerabile au nevoie de alimente și produse de igienă pentru a supraviețui. 

Este vorba despre o comunitate în care e nevoie de sprijin pe termen lung, de proiecte bine gândite și implementate, dar până atunci, acești oameni au nevoie de un minim de ajutor pentru a trece cu bine de criza generată de noul coronavirus. 

Aici putem interveni noi, prin donarea unei sume de 30 lei, care reprezintă un pachet minim cu alimente și produse de igienă pentru o familie. 

Sigur că ORICE sumă ajută și e binevenită. Fondurile strânse merg EXCLUSIV către achiziționarea acestor produse. *

Costurile transportării produselor  în comunitate, fie prin curier ( în cazul în care nu ni se va permite accesul în comunitate, pe fondul restricțiilor impuse în zona de carantină), fie personal (în cazul în care vom avea cum) vor fi suportate de Asociația Iele-Sânziene (asociația mea, mică și la început de drum, ai căror beneficiari principali sunt adolescentele din medii defavorizate și care momentan atât poate face). 

* Și dacă depășim targetul nu mă supăr, cu cât mai multe produse în pachet, cu atât mai mare perioada de timp în care oamenii vor avea hrana și igiena asigurate. Numărul de familii confirmat de asistentul social din comună este de 100. (În evidență sunt cam 120, dar au mai și plecat dintre ei, așa că în total ar fi 100 de familii grupate în familii extinse pe locuințe - de pildă, 3-4 generații în aceeași casă.) 

Mulțumesc din suflet!

Știu că perioada asta este grea pentru toți, dar puțin câte puțin înseamnă mult pentru cei mai vulnerabili. 

Sper ca în viitor România să aibă mai multă grijă de oamenii ei, de toți, și de cei vulnerabili, care tot cetățeni români sunt. 

 P.S. Fotografia e dintr-un reportaj @Libertatea, în cadrul căruia autoarea, Florinela Iosip, a avut ocazia să vadă "sărăcia lucie" din Țâmpoceni, după cum mi-a spus chiar ea. Și alte organizații care au activat în zonă, în special cu proiecte educaționale pentru copii, au confirmat starea de sărăcie extremă din cătun. 

Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu

ana maria goagea
acum 4 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
ana maria goagea
acum 4 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Ioana
acum 4 ani
60.00 lei
Sustinator anonim
acum 4 ani
60.00 lei
Andreea
acum 4 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Iulia Popa
acum 4 ani
25.00 lei
acum 4 ani
Copiii de aici merita o sansa!
100.00 lei
Serdal Caibula
acum 4 ani
60.00 lei
Mihaela Brinzan
acum 4 ani
30.00 lei
Medrea Octavia
acum 4 ani
Multumim!
50.00 lei
Sustinator anonim
acum 4 ani
Continua
50.00 lei
Sandru Diana
acum 4 ani
30.00 lei
Beatrice
acum 4 ani
100.00 lei
Stefan Popescu
acum 4 ani
50.00 lei
Gogu Andrada
acum 4 ani
Bravo pentru inițiativă! ????
30.00 lei
  • 08 /05
    2020
    5

    Astăzi am distribuit cele 100 de pachete cu alimente și produse de igienă familiilor vulnerabile din cătunul Țâmpoceni. 

    Mulțumim tare mult echipei de la Organizatia Institutul Bucovina care ne-a ajutat să identificăm beneficiarii, să transportăm și să distribuim sacoșele. ❤️ Tot ei au ținut legătura și cu Inspectoratul de Poliție Suceava și Poliția Comunei Păltinoasa, care ne-au sprijinit și facilitat accesul în comunitate. 

    Așteptăm să treacă pericolul infectării cu virusul SARS-Cov-2 și să scadă restricțiile ca să revenim în zonă cu proiecte de educație. Vasile Gafiuc de la Institutul Bucovina a lucrat deja cu copiii de aici și are multe lucruri bune de spus despre ei. ❤️

  • 08 /05
    2020
    4

    Nu că mă plâng (see the smile in the 2nd pic), da’ recunosc că nu mi-am dat seama până acum că e ceva de muncă în pregătirea a 100 de pachete. 

  • 07 /05
    2020
    3

    2 ture până la hypermarket, ambele cu mașina plină ochi. ne pregătim să mergem la Țâmpoceni 

    Mulțumesc tare mult donatorilor care au umplut vreo 7 cărucioare de cumpărături. ❤️

  • 07 /05
    2020
    2

     Iuhuu, au intrat fondurile stranse pe platforma! - 3.058 lei in total! 

  • 07 /05
    2020
    1

    Prieteni, avem vești bune despre campania de strângere de fonduri pentru comunitățile vulnerabile din județul Suceava! ❤️

    Prin intermediul platformei sprijina.ro am reușit să strângem 3280 lei, cu ajutorul a 35 de donatori! În plus, organizația Ajungem MARI sponsorizează această acțiune cu 2000 lei, astfel că în total avem peste 5000 lei pentru a cumpăra produse esențiale familiilor defavorizate din cătunul Țâmpoceni. 

    Noi am pregătit deja coșul de cumpărături, așteptăm zilele astea să primim fondurile strânse pe platformă și apoi ne punem pe făcut și distribuit pachete cu ajutorul celor de la Organizatia Institutul Bucovina

    Mulțumim tare mult tuturor celor care au donat și au dat vestea mai departe! Și mulțumim prietenilor de la Ajungem MARI care, prin sponsorizarea lor, au crescut atât de mult suma pentru un pachet - de la 30 la 50 lei pentru o familie. ❤️