Ghiduri de educație civică pentru elevi și profesori

de Oana Bajka
Adauga la favorite
Vezi
2635
vizualizari
3,264 lei
din 16,000 lei
România,
Haideți să investim în educația civică prin tipărirea unor ghiduri de educație civică pentru elevi și profesori!
Initiator proiect
1 proiect
ONG
ONG profil verificat

Haideți să investim în educația civică prin tipărirea unor ghiduri de educație civică pentru elevi și profesori, care să fie folosite la orele de educație civică de la școală. Cu ajutorul lor, copii de clasa a șaptea învață să propună politici publice care rezolvă probleme ale comunității lor. Cum? Aplică chestionare în comunitate, aleg problema cea mai arzătoare, analizează soluții, se consultă cu specialiști și scriu autorităților publice. Profesorii îi ghidează, nu le dictează lecția, nu le cer să memoreze pagini neînțelese, ci îi însoțesc cu încredere și cu răbdare.

Noi credem că dacă tinerii au ocazia să se implice se vor implica, dacă au ocazia să învețe într-un mod interactiv despre cum funcționează societatea - vor învăța și dacă au ocazia să propună politici publice pentru îmbunătățirea vieții în comunitatea în care trăiesc - o vor face cu succes.

Cine suntem noi?

Institutul Intercultural Timișoara este o organizație non-guvernamentală care desfășoară activități în domeniul educației pentru cetățenie democratică, educației interculturale și educației pentru drepturile omului. Pentru mai multe detalii vizitați: www.intercultural.ro

 Cum vor fi folosite aceste ghiduri?

Programul „Proiect: Cetățeanul” se adresează elevilor de clasa a VII-a și urmărește să le dezvolte competențele pentru a deveni cetățeni activi, preocupați de problemele comunității și capabili de a intra în dialog cu autoritățile și de a propune soluții de politici publice. În această metodă rolul profesorilor este unul de îndrumare; luarea deciziilor și realizarea activităților revenind în sarcina elevilor. Profesorii care predau cultură civică / educație pentru cetățenie democratică participă la un curs de formare și primesc tot sprijinul necesar din partea unei echipe de formatori de la Institutul Intercultural Timișoara.

Detalii despre program sunt disponibile aici, detalii despre metodă sunt disponibile aici.

Pentru anul școlar 2019-2020 avem nevoie de 5000 Ghiduri pentru elevi și 150 Ghiduri pentru profesori. Suma necesară pentru tipărirea acestor materiale este de aprox. 16000 lei.

Aici puteți vedea un video în care elevi care au folosit metoda împărtășesc cum a fost experiența lor și ce au învățat: https://www.youtube.com/watch?v=gbloNWYaNLQ&t=7s

Ce proiecte fac elevii în clasă, folosind aceste ghiduri?

O clasă din Câmpia Turzii (jud. Cluj) a sesizat că există un risc ridicat de producere a unor accidente în zonele pietonale din preajma școlilor, din cauza traficului foarte mare din aceste zone. Soluția propusă de clasă și înaintată Primăriei Câmpia Turzii a fost realizarea unor marcaje pietonale 3D care să atenționeze șoferii și să-i determine să reducă viteza de deplasare.

O clasă din Constanța a dorit să aducă în atenția primăriei faptul că un abonament de transport în comun pentru un elev constănțean costă mai mult decât o bursă de merit și a solicitat gratuitate pentru elevi pe mijloacele de transport în comun din municipiu.

O clasă din București a aflat că una dintre problemele cetățenilor din sectorul 4 este legată de cheltuirea netransparentă a bugetului pentru investiții al primăriei pentru școli, spitale, parcuri și terenuri de sport. Elevii au propus Primăriei Sectorului 4 realizarea unei pagini speciale pe internet care să centralizeze toate informațiile despre investițiile planificate, aflate în derulare sau finalizate pe raza sectorului 4.

 Ce spun elevii despre această metodă?

  • Cu ajutorul acestui proiect am învățat că putem contribui la dezvoltarea comunei, iar pentru aceasta trebuie să încurajăm cât mai mulți oameni să caute rezolvări pentru problemele comunității noastre” (Andrada P., jud. Cluj)
  • De când aplicăm metoda „Proiect: Cetățeanul” orele de Cultură civică au devenit mult mai interesante și simt că ne implicăm mai mult pentru a avea un oraș frumos și îngrijit. (Naomi-Valentina M., jud. Timiș)
  • A fost un proiect interesant în care am învățat să lucrăm împreună și să ne susținem punctul de vedere. (Tiana P., Constanța)
  • Proiectul Cetățeanul este un proiect interesant deoarece ne ajută să fim mai uniți și să ne putem pune în aplicare planurile de a construi ceva pentru societate. (Grazia D., București)
  • Cred că acest proiect este foarte util pentru orice localitate din țară. (Andreea D., jud. Cluj)

 Ce spun profesorii despre această metodă?

  • „Proiect: Cetăţeanul” reprezintă un exerciţiu de democraţie. Elevii învăţă ce înseamnă să ia atitudine faţă de problemele comunităţii din care fac parte şi cum să le rezolve prin acte civice (prof. Violeta Pădurariu, Iași).
  • Pentru mine, „Proiect: Cetățeanul” a însemnat un bun prilej de a-i conecta pe elevi la problemele vieții în comunitate. Informarea și implicarea în viața cetății reprezintă cheia spre o lume mai bună. Iar cetățeanul implicat / informat reprezintă cel mai puternic aliat. (prof. Dragoș Sdrobiș, Gilău, Cluj)
  • Mi-a plăcut „Proiect: Cetăţeanul” pentru că îi responsabilizează pe copii, pe viitor, în rezolvarea problemelor comunităţii. (prof. Ileana-Claudia V., Valu lui Traian, jud. Constanţa)
  • Recomand metoda „Proiect:Cetățeanul” spre a fi utilizată la clasă, întrucât are multiple beneficii. Prin aceasta, elevii pot învăța ce înseamnă să fii cetățean, cum se pot implica în problemele comunității, obținând totodată și deprinderi noi, precum munca în echipă sau capacitatea de relaționare cu o autoritate a statului. (prof. Doru Nicolae G., București).

Toate numele susținătorilor vor apărea pe site-ul programului: www.cetateanul.intercultural.ro. Vă mulțumim!

Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu

Miha TILINCA
acum 4 luni
ca sa avem oameni intregi, cetateni constienti si activi, trebuie sa ii crestem din scoala, trebuie sa ii crestem asa
160.00 lei
Cosmin Nistor
acum 5 luni
85.00 lei
Sustinator anonim
acum 5 luni
85.00 lei
Ionela Savescu
acum 5 luni
Succes in tot ce faceti !
150.00 lei
Raul Ursu
acum 5 luni
Un popor educat e un popor puternic
60.00 lei
Sustinator anonim
acum 5 luni
Mult succes!
35.00 lei
Despina Ungureanu
acum 5 luni
Sper să ajungeți la cât mai mulți copii!
50.00 lei
mihai caltun
acum 5 luni
felicitari si sper ca o sa vad in fiitor niste copilasi fericiti!
50.00 lei
Sorana Pogacean
acum 5 luni
Nu ne nastem cetateni :)
10.00 lei
Paler Senta
acum 5 luni
Keep up that good work!
50.00 lei
acum 5 luni
Floreat!
150.00 lei
Sustinator anonim
acum 5 luni
15.00 lei
Sustinator anonim
acum 5 luni
Go planet! :)
50.00 lei