Fenomenul Pitești: ajută-ne să nu uităm

de Andrei-Daniel Munteanu
Adauga la favorite
23083
vizualizari
22,218 lei
din 40,000 lei
Mun. Pitesti, Jud. Arges
Fii alături de noi în publicarea impresionatelor volume de memorii scrise de Petru Cojocaru și Mihai Buracu, supraviețuitori ai „fenomenului Pitești”!
Initiator proiect
3 proiecte
ONG
ONG profil verificat

 

 "Cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane” – astfel descria scriitorul Aleksander Soljenițîn, laureat al premiului Nobel, acțiunea violență petrecută între 1949-1951 la închisoarea Pitești. Peste 600 de tineri au fost torturați, obligați să își renege valorile, familia și prietenii și, în cele din urmă, să-și lovească colegii de detenție. Doi dintre cei care au trecut prin această cumplită experiență – cunoscută drept „fenomenul Pitești” – au fost Petru Cojocaru și Mihai Buracu.

După căderea comunismului, cei doi foști deținuți politic au avut puterea să își înfrunte trecutul și să își aștearnă pe hârtie amintirile despre unul dintre cele mai negre momente din istoria recentă a României. Iar astăzi avem șansa de a le face cunoscute tinerilor și publicului larg, pentru ca suferințele lui Petru Cojocaru și Mihai Buracu să nu fie niciodată uitate.

Cu ajutorul fiecăruia dintre voi, volumele vor fi publicate de Editura Manuscris, în condiții grafice foarte bune, și vor întregi colecția de memorialistică de detenție. Din 2016 până în acest moment, Editura Manuscris a publicat atât memoriile unor foști deținuți politic – precum Galina Răduleanu, Marcel Petrișor, Demostene Andronescu sau Nicolae Purcărea –, cât și sinteze de istorie a perioadei comuniste, dintre care amintim volumul lui Alin Mureșan: „Pitești. Cronica unei sinucideri asistate”, care este cea mai amplă lucrare dedicată acțiunii violente căreia i-au căzut victime și Petru Cojocaru și Mihai Buracu.

Editura Manuscris a fost creată de Fundația Memorialul Închisoarea Pitești care administrează o parte din fostul penitenciar Pitești, inclusiv camera 4 Spital – locul unde s-au petrecut cele mai grave atrocități în cadrul „fenomenului Pitești”. Astăzi, spațiile sunt transformate într-un memorial dedicat victimelor și pot fi vizitate în mod gratuit.

Dintre cei peste 600 de tineri care au fost torturați în închisoarea Pitești între 1949-1951, numai o parte a cunoscut căderea regimului comunist în decembrie 1989, iar dintre aceștia din urmă puțini și-au scris memoriile. De aceea, fiecare mărturie este esențială pentru cunoașterea și înțelegerea trecutului nostru. Iar prin publicarea celor două volume putem contribui la educarea publicului larg cu privire la efectele unui sistem totalitar și vom păstra memoria suferințelor celor ce au avut curajul să se împotrivească comunismului.

Sumele obținute prin această campanie vor acoperi costurile de editare, grafică și tipar ale volumelor. Astfel, dorim tipărirea volumelor în tiraje care să asigure un preț accesibil și promovarea celor două titluri către un public cât mai larg.

Tăblițele de săpun de la ITȘETIP - Mihai Buracu

Arestat ca elev, Mihai Buracu a fost trimis pentru executarea pedepsei de doi ani de închisoare corecțională (la care s-au adăugat ulterior 36 de luni de internare administrativă) la penitenciarul prahovean Târgşor. Atmosfera relativ relaxată de aici (prin comparație cu celelalte închisori comuniste ale timpului) a fost repede înlocuită cu regimul brutal din colonia de muncă Peninsula, unde a stat între octombrie 1950 – februarie 1951. Totuşi, nimic nu îl putea pregăti pentru ceea ce avea să urmeze: transferul la Piteşti şi torturile inumane din ultima serie maltratată în cameră 4-spital. Schingiuirile îndurate alături de şeful său de lot Ioan Obrejan, timişoreanul Aurel Suciu, Constantin „Tache” Rodas şi alţi zeci de tineri l-au marcat atât de tare, încât părul i-a albit într-o singură noapte, la doar 21 de ani.

În drumul său prin sistemul carceral comunist, Mihai Buracu a trecut prin închisorile și lagărele de la Târgșor, Poarta Albă, Valea Neagră, Pitești, Văcărești, Bicaz, Borzești și Onești, fiind eliberat la 21 mai 1954.

Alături de valoarea documentară, volumul său de memorii - Tăbliţele de săpun de la ITȘETIP – este scris cu talent și are o deosebită sensibilitate. Cartea a fost publicată pentru prima dată în 2003 și republicată în 2008 și 2012, însă tirajele limitate au făcut ca aceasta să rămână prea puțin cunoscută.

Ediția de față cuprinde, de asemenea, un bogat studiu introductiv, precum și alte două apariții editoriale ale lui Mihai Buracu (poezie și publicistică). Volumul va beneficia de condiții grafice excelente și se va înscrie în seria de memorialistică a Editurii Manuscris.

 

O viață sub semnele vremurilor - Petru Cojocaru

„Sunt un cetățean al României care n-a făcut istoria, dar a suportat-o...” spunea Petru Cojocaru într-un interviu acordat în urmă cu aproape zece ani. Implicat în Frățiile de Cruce încă din perioada liceului, Petru Cojocaru a fost arestat în 1948, când avea 22 de ani și era student la Facultatea de Mine și Metalurgie din Timișoara, fiind condamnat la 12 ani de muncă silnică. Transferat la Pitești, a fost torturat în camera 4-spital, fiind bătut nu numai de Eugen Țurcanu și de ceilalți agresori, cât și de directorul închisorii Pitești. Mai mult decât atât, a fost lovit inclusiv de foștii săi colegi din libertate, ca dovadă că trecuseră de partea celor reeducați.

În cei opt ani de detenție, Petru Cojocaru a trecut prin închisorile Timișoara, Pitești și Gherla. A fost eliberat în 1956, fiind nevoit să lucreze ca muncitor necalificat, iar până în decembrie 1989 a fost constant supravegheat de Securitate. Puternic afectat de cele trăite în detenția politică, Petru Cojocaru și-a regăsit echilibrul sufletesc în interiorul familiei și cu ajutorul credinței.

Volumul său de memorii a fost publicat inițial în urmă cu câțiva ani într-un tiraj foarte redus. Ediția propusă de Editura Manuscris va cuprinde un studiu introductiv ce va aduce informații noi din arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivei Securității, precum și un bogat aparat critic.

 

Ce Îți oferim?

Pachetul „Târgșor”
40 de lei

Vei primi unul dintre cele două volume (la alegere) și mulțumiri publice pe paginile de facebook ale Editurii Manuscris și Fundației Memorialul Închisoarea Pitești.

 

Pachetul „Văcărești”
90 de lei

Vei primi cele două volume și mulțumiri publice pe paginile de facebook ale Editurii Manuscris și Fundației Memorialul Închisoarea Pitești.

 

Pachetul „Valea Neagră”
120 de lei

Vei primi cele două volume, audiobook-ul „Nebunul” cu poezii din închisoare recitate de Demostene Andronescu și mulțumiri publice pe paginile de facebook ale Editurii Manuscris și Fundației Memorialul Închisoarea Pitești.

 

Pachetul „Poarta Albă”
200 de lei

Vei primi cele două volume, albumul „Memorialul Închisoarea Pitești” și mulțumiri publice pe paginile de facebook ale Editurii Manuscris și Fundației Memorialul Închisoarea Pitești.

 

Pachetul „Gherla”
350 de lei

Contribuția ta va fi menționată în cuprinsul cărților și vei primi cele două volume într-o sacoșă de pânză personalizată cu chipul unui fost deținut politic, precum și mulțumiri publice pe paginile de facebook ale Editurii Manuscris și Fundației Memorialul Închisoarea Pitești.

 

Pachetul „Pitești”
1000 de lei

Vei beneficia de un tur privat al Memorialului Închisoarea Pitești. Contribuția ta va fi menționată în cuprinsul cărților și vei primi cele două volume într-o sacoșă de pânză personalizată cu chipul unui fost deținut politic, precum și mulțumiri publice pe paginile de facebook ale Editurii Manuscris și Fundației Memorialul Închisoarea Pitești.

 


 

Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu

Ioana Filipescu
acum 5 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Canacheu Costica
acum 5 ani
Respect
2,000.00 lei
Sustinator anonim
acum 5 ani
Romanii trebuie să știe...
10.00 lei
Mihaela Maria
acum 5 ani
"Intorsi de departe, cu inima franta, Ni-e gandul la cei ce s-au dus..." Mihai Buracu, Rugaciune Mult succes in toate proiectele!
1,500.00 lei
Plamada Tudor
acum 5 ani
Mult succes!
200.00 lei
Pavel Popescu
acum 5 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Paunescu Petre
acum 5 ani
130.00 lei
Sustinator anonim
acum 5 ani
100.00 lei
Vlad Riedel
acum 5 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Cristian Tipiscanu
acum 5 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
IO
acum 5 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Sustinator anonim
acum 5 ani
50.00 lei
Sviștea Raul
acum 5 ani
50.00 lei
Andrei Dinca
acum 5 ani
Plata facuta cu SMS
10 euro
Sustinator anonim
acum 5 ani
Doamne ajută în tot lucrul bun si de folos pentru mântuirea aproapelui!
100.00 lei
  • 12 /12
    2019
    9

     Cele două volume ale supraviețuitorilor din infernul de la Pitești au fost lansate în cadrul evenimentului 70 de ani mai târziu. Acestea s-au bucurat de un număr de peste 250 de persoane venite să trăiască experiența unei lecții de istorie recentă la Memorialul Închisoarea Pitești.

     Acest moment a fost posibil datorită unui număr impresionant de persoane care au contribuit la apariția acestor volume. Dorim să mulțumim din toată inima donatorilor voștri!

     Așa cum am promis, vom trimite recompensele donatorilor de pe platforma sprijina.ro la începutul anului 2020. În cel mai scurt timp veți primi un mail pentru a confirma adresa și datele personale.

     

  • 19 /11
    2019
    8

    Mai sunt doar 3 zile până la finalul campaniei noastre. Cărțile sunt aproape pregătite de tipar. Doar cu ajutorul vostru, aceste cărți vor fi tipărite într-un tiraj consistent (2000 bucăți) și vor ajunge în librăriile mari din țară.

     Vă îndemăm să fiți alături de noi în continuare și să ducem memoriile lor mai departe pentru ca suferința lor să nu fie în zadar!

    Mulțumim tuturor susținătorilor noștri, dar mai ales ultimilor dintre ei:

    - Plămadă Tudor,

    - Mihaela Maria,

    - Canacheu Costică,

    - Ioana Filipescu,

    - Raluca Popa,

    - Popa Andrada,

    - Corbeanu Dan-Constantin,

    - Stănilă Cristian,

    - celor 4 susținători anonimi.

     

    Contribuie și tu! Donează și du vestea acestei campanii cât mai departe.

     

  • 12 /11
    2019
    7
    Mai sunt doar 10 zile până la finalul campaniei pentru publicarea volumelor de memorii ale lui Petru Cojocaru și Mihai Buracu.Aceste zile sunt cruciale pentru a duce proiectul la bun sfârșit! Ținta noastră este să tipărim 2000 de exemplare din fiecare volum, pentru ca acestea să ajungă în toate librăriile din țară.
     
    Vă îndemăm să fiți alături de noi în continuare și să ducem memoriile lor mai departe pentru ca suferința lor să nu fie în zadar!
     
    Datorită vouă, a celor ce ne susțineți în demersul spre publicarea volumelor celor doi supraviețuitori ai infernului de la Pitești, am reușit să finalizăm cele două
    volume și suntem pe utlima sută de metri. Pe această cale, dorim să mulțumim din suflet tuturor celor care au crezut în
    proiectul nostru. Voi sunteți cei care contribuiți la educarea publicului larg cu privire la efectele regimului comunist în România!
    Mulțumim și ultimilor noștri donatori:
    - Miruna Casiana Dumitrașcu,
    - Mirela Dinicoiu,
    - Dumitrescu Bogdan,
    - Andrei Dincă,
    - Sviștea Raul,
    - IO,
    - Cristian Tipiscanu,
    - Vlad Riedel,
    - Păunescu Petre,
    - Pavel Popescu ,
    - celor 5 susținători anonimi.
     
    Contribuie și tu! Donează și du vestea acestei campanii cât mai departe.
     
     
  • 05 /11
    2019
    6

    Copertile sunt gata, acum cele doua volume au o identitate. Le veți regăsi în postările de pe paginile Memorialului Închisoarea Pitești și Editurii Manuscris în curând!

     Mulțumim susținătorilor noștri:

    - Vigi Radu

    - Andrei Burz Pînzaru

    - celor doi susținători anonimi

  • 31 /10
    2019
    5

    Am finalizat corectura celor două volume. Pe lângă istoriile fascinante ale celor doi supraviețuitori, cele două cărți au fost îmbogățite cu studii introductive, prefețe și articole, care dau detalii inedite despre contextul social și politic al României în perioada în care cei doi au fost arestați și condamnați.

    Mulțumim în continuare susținătorilor noștri:

    - Dragoș Aron,

    - Mădălin Matica

    - Bănuță Eugen.

  • 22 /10
    2019
    4

    Ne bucurăm să vedem câți oameni s-au alăturat demersului nsotru pentru publicarea volumelor de memorii ale lui Mihai Buracu și Petru Cojocaru, supraviețuitori ai Fenomenului Pitești. Vă mulțumim pentru mesajele și încurajările voastre, dar și pentru generozitatea donațiilor.

    Misiunea noastră este aceea de a împărtăși publicului larg experiențele trăite de oameni în perioada comunistă, pentru ca suferințele lor să nu fie zadarnice și, astfel, istoria să nu se mai repete. Datorită vouă, a celor ce ne susțineți și vă implicați în proiectele noastre, acestea ajung să devină un real succes.

    Mulțumim pentru contribuție susținătorilor noștri:

    - Dobre Ana,

    - Diaconescu Dorina,

    - Petru Sîrghi

    - Dragoș Aron

    - Mihail,

    - Staomir Andrei,

    - Badea Mihnea Cristian,

     - Rugina Florin

    - Mirela Mitrache

    - Crăciun Claudia

    - Ioana Silaghi

    - Dandes Daniela

    - Agache Vlad-Mihai,

    - celor 7 susținători anonimi.

  • 16 /10
    2019
    3

    Volumele sunt complete și acum sunt gata de machetare.

    Mulțumim susținătorilor noștri:

    - Crăciun Claudia - Violeta,

    - Maria Lavinia Popescu,

    - Marius Bobeică,

    - Andries Mădălina,

    - Miruna Casiana Dumitrașcu,

    - Ionuț Balint,

    - Celor 4 susținători anonimi.

     

  • 07 /10
    2019
    2

    Au sosit descrierile CIP ale cărților de la Biblioteca Națională, iar donațiile continuă să vină! Vă mulțumim tuturor și, în special, celor mai recenți donatori ai noștri:

    - Paraschiv Mugurel,

    - Iacob Cristian,

    - Mădălina Mărgineanu

    - Simeanu Niculae

    - Constantin Mihnea Ioan

    - Călina,

    - celor 6 susținători anonimi.

  • 28 /09
    2019
    1

    Astăzi suntem cu un pas mai aproape de publicarea volumelor de memorii. Am început corectura volumelor. Mulțumim susținătorilor noștri:

    - Secara Alexandru,

    - Balint Isabela,

    - Criss Stanculescu,

    - Axinte Maria,

    - Orlando Balas,

    - Raluca Gradinaru,

    - Laurențiu Adrian Rujoiu,

    - Vasile Lucian,

    - Călina,

    - celor șase susținători anonimi.