Academia Gladiators

de Andrei Babocsi
Adauga la favorite
Vezi
11472
vizualizari
1,890 lei
din 40,000 lei
Baia Mare, Județul Maramureș
Acest proiect este pentru oras, pentru tinerii care inca nu stiu ce drum sa urmeze.
Initiator proiect
6 proiecte

 

Totul a inceput in urma cu 10 ani cand aveam varsta de 15 ani. Daca ar fi sa-mi fac o autobiografie intr-o singura propozitie, l-as descrie pe Andrei Babocsi ca fiind un luptator ambitios, care si-a propus sa devina unul dintre cei mai buni sportivi si instructori de Muay Thai din Romania.

Acest sport, Muay Thai necesită mult timp, dedicatie, antrenament, putere (atat fizica cat si psihica) si determinare. Muay Thai, originar din Thailanda, mai exact din vechiul Siam, a aparut din nevoia de a lupta pentru nevoile zilnice. Este una dintre putinele arte martiale fara o influenta pasnica si evitanta.

De-a lungul timpului, tehnicile s-au adaptat persoanelor de diferite talii, iar elementul pe care se bazeaza aceasta arta este duritatea si capacitatea de rezistenta. Este singura arta in care putem spune ca „nevoia i-a ajutat”, avand de asemenea unul din cele mai bune stiluri de evitare a loviturilor in semi apropiere.

Efectul artelor martiale in dezvoltarea unui copil este clar benefic. Multi parinti sustin ca artele martiale deformeaza modul de gandire a copiilor cat si dezvoltarea lor corporala. Din fericire nu este asa! Primul lucru cu care sunt familiarizati este disciplina, ordinea, merg la sala de antrenament si fac ceva pentru ei. Al doilea efect pozitiv ar fi dezvoltarea corporala, doarece sunt obligati sa-si foloseasca tot corpul. De asemenea increderea in sine, sunt familiarizati sa faca bine, sa nu se teama, sa stie sa ia alegeri si in acelasi timp se cultiva acel "fair play" care este destul de greu de dezvoltat. 

Antrenorul meu prin exemplul pe care mi l-a dat a devenit un idol si un model demn de urmat. El m-a determinat sa urmez acest drum plin de sacrificii, cu zambetul pe buze si cu dorinta de a ma autodepasi in permanent prin performanta.

 

 

In ceea ce priveste viata ca sportiv, momentele pot fi magice, atata timp cat traiesti pentru a concura cu tine insuti, pentru a defini competitia ca fiind un factor al sinceritatii fata de perseverenta depusa in timpul antrenamentelor si a visului in timpul jocului. Cateodata sportul te face sa fii natural si inventiv, muncitor, o persoana care doreste sa progreseze tot timpul, pasionat de ceea ce face si doreste sa obtina in viata, neclintit in momentele critice si mediator si mentor al propriilor aptitudini si calitati.” 

Ca sportiv am participat la diferite competitii, unde am simtit gustul adrenalinei si presiunea fenomenala care sta pe umerii fiecarui sportiv ce intra in ring. Sa fii luptator este greu. Din pacate, nu toata lumea poate sa inteleaga si sa aprecieze acest sport pana nu este pus in ring in fata unui adversar. 

Povestea mea este relativ simpla, prima competitie la care am participat a fost in anul 2011, Campionatul National de Kick Box care s-a desfasurat la Craiova unde am obtinut medalia de argint.

In 2013 am participat la competitia "Sanda Sanshou" desfasurata in Bucuresti unde am obtinut medalia de bronz. In acelasi an 2013 trebuia sa reprezentam Romania la Olimpiada "Horting Fight" din Ucraina care din motive de securitate s-a anulat. 

Am inceput activitatea de instructor fortat de imprejurari, antrenorul meu avand dubla cetatenie: romano-ucrainiana din motive personale a fost nevoit sa se mute cu familia in Ucraina. Am ramas responsabil de sala din Baia Mare, implicit si de antrenamente. Pentru o perioada de timp am fost nevoit sa intrerupt activitatile sportive, deoarece trebuia sa urmez Scoala de Jandarmi din Falticeni.

Dupa absolvire am revenit in Baia Mare, iar dupa o discutie cu antrenorul meu m-am hotarat sa redeschid sala. In prezent incercam sa evoluam pe toate planurile, sa legalizam clubul sportiv, sa participam la competitii in numele clubului nostru si sa le asiguram sportivilor nostrii cele mai bune metode de antrenament.

In momentul de fata am reusit ca impreuna cu sportivii clubului sa aducem rezultate deosebite pentru oras, atat pe plan national cat si pe plan international. Sa luptam la cel mai inalt nivel si sa ne perfectionam cu cei mai buni antrenori din tara.

 

 

Asumandu-mi pozitia de instructor am avut sansa de a participa si a obtine rezultate remarcabile la diferite competitii care au avut loc pe parcursul anilor 2014-2015:

- Aprilie 2014 - Cupa Armura Targu Mures;

- Iunie 2014 - Competitia West Fight MMA care s-a desfasurat in Ucraina, unde reprezentanta Romaniei, Rebeca Brada, a obtinut locul I;

- Iulie 2014 - Campionatul European UniFight - organizat in Rusia, unde reprezentanta Romaniei, Rebeca Brada a obtinut 2 medalii de aur, devenind dubla campioana europeana;

- August 2014 - Cupa Buzduchin - unde Academia Gladiators a obtinut 2 medalii de aur la amatori si 1 medalie de argint la profesionisti;

- Octombrie 2014 - Competitia Kick Box, Gala Profesionisti, fiind o competitie preliminara la Local Kombat;

- Noiembrie 2014 - Gala de Kick Box Bistrita, unde Academia Gladiators a castigat 4 medalii de aur, 2 la seniori si 2 la juniori;

- Martie 2015 - Campionatul de Kick Box desfasurat la Gherla, intorcandu-ne cu 6 medalii de aur din 9 participanti.

- Iunie 2015 -  Campionatul de Kick Box desfasurat la Nasaud, participand cu 14 sportivi seniori si juniori, ne-am intors cu 9 medalii de aur.

- Iunie 2015 - Gala Mix Kombat desfasurat la Rodna (jud. Bistrita Nasaud) unde s-au luat 3 cupe.

 

 

In urma rezultatelor obtinute pe parcursul anului 2014 am fost premiati de catre Directia de Sport Maramures obtinand titlul de "Top Sport 2014 - Cei mai buni sportivi si antrenori".

Academia Gladiators doreste sa se dezvolte continuu realizand schimburi de experiente cu alti antrenori din tara, printre care doresc sa mentionez pe Ioan Garbea, Ciprian Sora si Doru Galan. 

In acest moment ne desfasuram activitatea intr-o sala mai mica(dar simpatica!) unde spatiul nu ne ofera cele mai bune conditii de desfasurare. Misiunea noastra este de a oferi antrenamente eficiente, distractive in conditii de siguranta la care poate participa oricine, inspirand clientii nostri sa duca o viata sanatoasa in care sportul sa fie prioritatea lor personala. In acest moment la antrenamente poate sa participe oricine indiferent de conditia fizica, adaptand cele mai bune antrenamente pentru fiecare persoana.

Avem un nou vis in viitor pentru academia noastra si pentru comunitate de a deschide un centru nou, mai mare si mult mai bun, o baza sportiva intr-o locatie noua, acest proiect fiind pentru oras, pentru copii, pentru tinerii care inca nu stiu ce drum sa urmeze, pentru parinti, pentru femei si barbati, pentru toti care isi doresc sa faca parte dintr-un grup ce promoveaza o viata sanatoasa si activa.

 

Doresc ca aceasta baza sportiva sa ofere posibilitatea mai multor instructori din diferite sporturi practicate in sala, avand o colaborare comuna de succes, sa beneficieze de echipamente sportive la cel mai inalt nivel si posibilitatea de a pregati sportivii (amatori sau profesionisti) pentru a obtine cele mai bune rezultate competitionale, astfel sa evoluam impreuna atingand tinta propusa.

Locatia noua va furniza o serie de beneficii atat pentru instructori cat si pentru sportivi:

  • noua sala de CROSSFIT;
  • va creste capacitatea, astfel se pot antrena mai multe persoane in acelasi timp, nu va mai exista acea limitare neplacuta pentru membrii, "capacitate limitata";
  • mai multe incaperi, mai multe echipamente de antrenament;
  • abilitatea de a creea mici competitii;
  • posibilitatea de a se antrena copiii si parintii in acelasi timp la activitati diferite (exemplu mama la yoga si copilul la judo);
  • dusuri si dulapuri securizate;
  • un mic bar, o zona de asteptare, unde poti sa citesti anumite materiale specifice.

 

LA CE VOR FOLOSI FONDURILE COLECTATE?

 

Proiectul este in curs de desfasurare. Pana in prezent s-au cheltuit peste 12.000. Activitatile de infrastructura au inceput: urmeaza sa facem vestiarele, sa le dotam cu dusuri, sa curatam salile, sa vopsim incaperile. Mai multe echipamente sportive (palmare, pao-uri, saci, corzi, perini, manusi, protectii, cadru de crossfit, trx-uri, cateva greutati) au fost achizitionate deja, iar restul in functie de posibilitati. Planificam lansarea noii baze in Septembrie 2015.

 

 

Pentru a finaliza in totalitate proiectul mai sunt necesari 10.000€.

Acestea sunt cateva dintre echipamente de care mai avem nevoie:

  • ring de box;
  • cusca MMA;
  • covor cauciuc, 50m2, pentru sala de CROSSFIT;
  • tatami 4cm, 50m2;
  • saltele judo 50m2;
  • echipamente CROSSFIT, greutati;
  • echipamente FITNESS(stepper, mingi fitness, biciclete, oglinzi, greutati).

Pentru a sumariza, mai multe fonduri colectate, ne ofera posibilitatea de a oferi o mai buna experienta comunitatii noatre actuale si viitoare.

Vreau sa ajutam sportivii sa faca performanta fara a tine prea mult cont de diversele costuri care intervin de-a lungul desfasurarii sportive, formandu-si o personalitate puternica, sa fie siguri pe ei, echilibrati, disciplinati si sa aiba posibilitatea de a-si alege un model in viata demn de urmat. Prin sport acest lucru este posibil!

“Suntem intr-un secol al banilor si falselor valori. Nu conteaza asta, important e cum transmiti tu parerile tale despre sport si competitie celor din jurul tau. 

 

Alte metode prin care pot fi ajutați:

  • Susținatorii de la nivelul comunității să povestească despre cauza noastră pentru a extinde numărul persoanelor care vor contribui financiar având ca scop atingerea obiectivului propus inițial;
  • Se poate promova proiectul nostru pe rețelele de socializare.

 

Andrei si echipa Gladiators va multumeste pentru sprijinul acordat!

 

Te rog sa te autentifici pentru a putea posta comentariu

postat acum 5 ani
Multumim!!
postat acum 5 ani
Succes!
Tătar George
acum 5 ani
Mereu alături !! Ossu !!!!
10.00 lei
QuickMobile
acum 5 ani
500.00 lei
SOLE Luxury Boutique
acum 5 ani
500.00 lei
Sustinator anonim
acum 5 ani
20.00 lei
Elena Bissinger
acum 5 ani
50.00 lei
Sustinator anonim
acum 5 ani
10.00 lei
Radu Dragomir
acum 5 ani
BAFTA!!!
100.00 lei
Raul
acum 5 ani
10.00 lei
Daniela
acum 5 ani
100.00 lei
Claudiu
acum 5 ani
Mult succes
10.00 lei
acum 5 ani
Bafta!
10.00 lei
Alin Bozga
acum 5 ani
10.00 lei
Sustinator anonim
acum 5 ani
10.00 lei
Baciu Alexandra Larisa
acum 5 ani
10.00 lei
Matei Tiboc
acum 5 ani
10.00 lei